ACCIDENTE RUTIERE

Oferim consultanță, asistență și reprezentare juridică persoanelor implicate în accidente rutiere, având ca principal obiectiv recuperarea daunelor materiale/morale într-un timp cât mai scurt, cunoscând faptul că victimele unor astfel de evenimente au nevoie de resurse materiale pentru tratamentul medical.

Având în vedere gravitatea acestor evenimente, vă stăm la dispoziție non-stop, pentru acordarea de consultanță juridică.

Dacă o persoană a fost rănită sau a decedat în urma unui accident rutier se pot obține despăgubiri atât pentru cheltuielile efectuate cu acest eveniment, cât și pentru traumele psihice suferite. Despăgubirile sunt datorate atât victimelor infracțiunii cât și persoanelor ce compun familia victimei.

Sumele ce sunt oferite ca și despăgubire sunt plătite de către societățile de asigurare RCA sau CASCO, societăți care au ca unic obiectiv să acorde sume cât mai mici persoanelor îndreptățite la acestea și, în eventualitatea în care persoana îndreptățită nu cunoaște acest drept, să nu acorde deloc. În cazul în care autoturismul implicat nu deține o astfel de asigurare, despăgubirea va fi acordată de către Biroul Asiguratorilor Auto din România.

Strategiile de apărare pe care le formulăm tind către acordarea unor despăgubiri cât mai mari persoanelor îndreptățite.

Înainte de a accepta o ofertă de despăgubire propusă de o societate, contactați-ne pentru a vă informa dacă suma este corectă sau foarte mică.

Daunele materiale sunt compuse din cheltuielile la care persoana a fost obligată în legătură cu procedurile medicale pentru restabilirea stării de sănătate. De asemenea, daunele materiale sunt compuse și din beneficiul nerealizat ca urmare a convalescenței prelungite, de exemplu venituri salariale, promovări neobținute, examene la care nu s-a putut participa.

Daunele morale sunt prejudiciile cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic. Acestea pot fi compuse din prejudiciile suferite în legătură cu imaginea persoanei în societate, în familie, precum și cele cauzate prin privarea generală de plăcerile vieții (imposibilitatea efectuării unor activități pe care le desfășura anterior, respectiv cultural-artistice, sportive sau de agrement: plimbări, pescuit, etc.)

Contactați-mă!

× Cu ce vă putem ajuta?